Simularea, făcută astfel încât să însemne ceva

O simulare nu e „un set de grile mai lung”. Ca să însemne ceva, trebuie să respecte patru lucruri deodată:

• structura reală — 30 română, 30 istorie, 30 limbă străină, în ordinea asta, fără amestec
• timpul real — trei ore, cu ceasul pornit
• fără feedback pe parcurs — nu afli ce ai greșit până la final
• fără întreruperi — telefonul deoparte, ca la examen

Dacă lipsește oricare dintre ele, rezultatul nu se poate compara cu un scor de examen. Cele mai multe „simulări” de pe internet ratează al treilea punct și produc scoruri cu zece–cincisprezece puncte peste realitate.

Din secțiunea de antrenament pornești simularea: alegi limba străină, ca la înscriere, și apeși start. Blocurile vin în ordinea de la examen, cronometrul curge, iar răspunsurile corecte apar abia la final, împreună cu lista greșelilor.

Întrebările se aleg din banca de 9.449 de grile, deci două simulări nu îți dau același subiect. Dacă vrei exact ce s-a dat într-un an anume, deschizi în schimb o sesiune din arhivă — sunt 162 de probe oficiale.

O simulare întreruptă se salvează și se reia de unde ai rămas, cu timpul consumat păstrat.

O dată pe săptămână, în ultimele două luni. Mai des nu ajută: simularea măsoară, nu învață, iar între două măsurători trebuie să existe timp în care chiar s-a schimbat ceva.

Mai devreme de asta, o dată la două–trei săptămâni e suficient. La început folosește-o ca punct de plecare, nu ca antrenament.

Păstrează două sesiuni din arhivă nefolosite pentru ultimele două săptămâni. O probă pe care ai mai văzut-o îți dă un scor fals de bun exact când ai cea mai mare nevoie de o cifră adevărată.

Nu te uita doar la total. Uită-te la procentul pe fiecare disciplină și la unde s-au adunat greșelile în timp:

Detaliile fiecărui tipar →